Căutăm o povață, la ce-nseamnă viață!
Cugetând biologic și rezumând
Moartea ne mângâie pe creștet, râzând.
Celulă-n celulă Domnu-a-nălțat,
Trup de chimie-n carbon îmbrăcat,
Vremelnic mișcând în spațiul Pământ,
În glie sau foc sfârșește înfrânt.
Ciudata sclipire din vremea trăirii,
Cioplește-amintire după urmele firii,
Dăltuiește un bust pe simeza risipei,
Venerat de vreun suflet pe golgota ispitei,
Și-n vremea urgiei, in viață se-aruncă,
Ieșind din pământ, robit de poruncă,
Din mama născut în clipe de chin,
Încă respiră un aer divin.
Dar aerul pur conștiința-l ucide,
Pruncul curat in om se divide,
Incepe-a mânca din pâinea lumească,
Trupul își vrea trăirea grotescă,
Visceral dorind fericire nebună,
Carne-ai vibrând de placerea nocturnă,
Și sufletu-i plânge pe caldarâm,
Dar trupu-i voios in lumea-i de scrum.
In carne și oase prizonier e de-o vreme,
Cândva era pur, acum el doar geme,
Ștreangul trupesc încet îl sugrumă,
Festinul carnal evadarea-i amână,
Dar muschii-s o clipă în marele timp,
Datori sunt c-o moarte si-un suflet la schimb,
Și moartea-i răpește din lumea placerii,
Chimia-i îngroapă-n cripta uitarii!
Zâmbetu-i singur, răzbind între lumi
În Iad sunt cei rai, in rai sunt cei buni,
Dar ce vină are un suflet gingaș,
Aruncat fără milă pe-a lumii făraș
În primul lui trup închegat din țărână,
Incercat de placeri din lumea păgână.
Iertată să-i fie curata neștiință
Că n-a robit trupul spre biruință.
Se-ntoarce, stingher, pe marea pustie,
Ranit in război, pacatele-și scrie,
Trupuri sunt multe, plăcerile crude,
Fără cuvinte sunt doar povesti mute,
Ce-așteaptă un glas dintr-o lume mai buna,
O lume în care și trupu-i lumină .
14 Martie 2024