E beznă și mă zbat nebun,
Ca să te prind măcar mergând,
Să-mi spui ceva, să știu că ești,
Să alungi din spaime fumegând,
Un gând ce nu-l vei vrea în veci.
E beznă-n peștera de scrum,
Făr’ de intrare sau ieșire,
Mă încing și ard pocnind, mocnit,
Îmi mistui fire și simțire,
Sperând că iadu-i mărginit.
E beznă pe-al meu pământ,
Am soarele în pribegie,
Doar eu prin labirint, clădind
O fericire din robie,
Și-n sinea mea, iubiri călind.
E beznă focul cel din mine,
O vâlvătaie nevăzută,
Căldura sa este bolnavă,
Îngheață viața netrăită
Și-o duce intr-a morții slavă.
E beznă peste tot, e fum,
Am ostenit și zăbovesc,
Simt doar ruine și tăciune,
Și nu mai am ce să sfințesc,
M-am izgonit din a mea lume.
23 Ianuarie 2024