Marele negru a zămislit,
Galaxii ce luptă cu sabii,
Grămada de stele s-a mistuit,
Lovind cu praf viu în corăbii,
Ce pleacă pe valul de unde grabit,
Fără o țintă, în marele vid.
Și golul se umple, devine vibrant,
E zgomot de vâsle în nulul deplin,
Corăbiile aruncă materia-n desant,
Cucerind întuneric, făcându-l senin,
Făurind univers cu dragoste-ales,
Pentru câteva inimi ce încă mai bat.
În haos se aude venind o furtună,
Două inimi se-apropie, se aleg,
Încep a-și valsa energia nebună,
Din două începe a se lega un întreg,
Visuri, emoții, speranțe converg,
Murmurul vieții-l suspina-nmpreună.
Strălucesc adunând praful cel viu,
Cu dragoste plămădesc altă viață,
Ce înflorește stinghera-n pustiu,
Având pe marele negru in fata,
Tăcut, neguros, strain de speranță,
Dar noua lui ființă îl face zglobiu.
Doar timpul va trece nepăsător,
Va obosi, va sta și va cere,
Marelui negru, neiertător,
Să ucidă soarele lumii stinghere,
Și totul va fi praf viu, călător,
Străbătând spațiu, după himere.
4 Ianuarie 2024