Am tresărit, după mult timp,
Din trasa-mi concentrică,
În jurul marelui tău nimb,
Ce-mi desena o buclă metrică,
Un spațiu-ngust și fără ritm.
Și-n lumea-ți geometric fadă
O aberație-n cercu-mi strâns
Lăsă instinctului să vadă
Havuz de timp spre necuprins,
Curgând către un dulce abis.
Se naște-o forță ce vibrează,
Și ființa-mi se sălbăticește,
Din sfera ta ea evadează,
Lovind în tot ce-o-nlănțuiește,
Din linia ta ea dezertează.
De pe orbita-mi ce-i povară,
Dorință prind, îmi iau avânt,
Te las în urmă, umbră amară,
Cu spațiile fără de cânt,
Cu vânturile de pământ.
Renasc culori din mulții sori,
Pneuma-mi este-înflăcărată,
Și-alungă veșnice ninsori,
Născând odată și încă o dată
Existența-mi necurmată.
7 Septembrie2024