O casă singură-ntre câmpuri,
Un scrin, o masă și o vază,
Un trandafir ce lăcrimează,
Privind peste-a uitării rânduri.
Nu-i nimeni care să-l privească,
Văpaia firii să-i sărute,
Să-l ocrotească-n seri urâte,
Sau poate chiar să îl iubească.
Rămase o rază ce răzbate,
Prin geamu-nbătrânit în cioburi,
Prin care vântu-așterne colburi,
Peste petalele-i curate.
E raza soarelui tomnatic
Ce scaldă încă trandafirul,
Dar ea apune, lăsând șirul
Nopților seci, îmbălsămate.
În cântul ploilor mărunte,
Prin miriști ce-s acum pustii,
Un trandafir se mistui,
În rugul inimilor frânte.
Rămâne suflul de prin crânguri,
Șoptind mereu, pe undeva,
Că am uitat, c-am fost cândva,
O casă singură-ntre câmpuri.
1 Octombrie 2024