Noiembria Luna-i stăpână pe noapte,
Pașii-mi de umbră sunt brumă prin iarbă,
Înghețară izvoare și lacuri de șoapte,
Doar bezna din rai rămâne prea albă.
Inerte câmpii acum îmi sunt în cale,
N-au început, iar sfârșitu-i cețos.
Petale din maci zămisliră cristale,
Brățară făcură pe mâna-mi de os.
Vântu-i pendulă ce timpul imită,
Mașină vrăjită de vremuri și vreme.
Stricată-i acum, o roată-i ciobită,
Scârțăie-n lumi cu lupte eterne.
Secundele plouă, udând mocănește
Cărarea spre dealul Golgotei de ieri.
Trosnesc amintiri, istoria scrâșnește,
Iar zorii-s uciși, acum sunt doar seri.
Cerul nu-i cer, e doar o genune,
Albastrul păli-n necuprins sângeriu.
Norii-s văpaie, miroase-a tăciune,
Dune de flăcări ard în pustiu.
Astăzi nu-s sunt viu, de ieri nici nu știu,
Acum sunt doar gând, mâine pământ.
Amintirile-mi țin demonii-n frâu.
Ne naștem târziu, murim timpuriu.
14 Noimebrie 2024