Strigară dune de nisip,
Viscol de jar țipă grăbit,
Că liniștea este doar mit,
Sunt doar incendiile de timp.
Informe trecătoare-n vânt,
Statornice-s în pribegie,
Aduc pustiului magie
Cioplind în cer ca pe pământ.
Nu-i vreme de zăbavă, nu-i
Nechează viața-n uter orb,
Nu simte că-i într-un galop
Rotund, în colb, pe cărărui.
Nu-i crivăț ce să-l ostenească,
Vipia in veci nu îl mai arde;
Dă-i bice, muge mai departe;
Nu mai e ființă pământească.
Se naște ultimul apus,
Se stinge-n rece întuneric
iar timpul nu mai e numeric,
Clepsidra-i nu mai are puls.
Prin liniștile orbitoare
Văd umbra robelor pe sfinți
Ce judecă neprihăniți
Și-i ard cu legile solare.
Păcat că totul e-un păcat,
Că mântuirea-i mult prea fadă,
Iar timpul, crâncenă cascadă
Cu efemeri de neiertat.
24 Octombrie 2024