Stau risipit pe muchia lumii,
Lovit de talazuri mute și gri,
Înspumat de stele pustii,
Mijind o dorință pe cerul minunii.
Fărâme îmi cad în abis necuprins,
Zvâcnesc uneori spre colos luminos,
Purtate de vântul ușor și sfios,
Scântei sar surprinse din rugu-mi aprins.
E trândav hotarul, se lasă trecut,
Străjerii sunt beți în visare.
Calmă, tăcută-i a morții strâmtoare,
Iar inima-mi dă un ultim sărut.
Agale cârmesc prin limpede gând,
Corabia brăzdează cu pânzele strânse.
Sunt matelot, căpitan, sunt iarăși Ulise,
Cobor printre morți, de viață-ntrebând.
Leagăn din umbre legat cu o rază,
Stavilă-mi este în ultimul port.
Valuri mi-s giulgiu, în ele înot,
Spre aștri surprinși, ce îngenunchează.
Încântător este albul, prea alb, orbitor,
Diamant ce-i topit de mâini nevăzute.
Răsar din scoarță de lumi neștiute,
Mă nasc, trăiesc, iar apar și nu mor
14 Ianuarie 2025