Stejar trăsnit,
Întreg ce-i grabnic risipit,
Și doar o rădăcină ține
Jumătăți ce sunt ruine,
Dar ard mocnit.
Din crengi scântei,
Ecou de vânt prin scorburi cântă,
Iar umbra-i fără rost, e frântă,
Schițează urme pe o grindă,
Măcinată de ani grei.
Și timpul stins,
Sărută frunzele ostenite,
Iar vise-s goale, rătăcite,
Un dor apasă răni ferite,
Un plâns încins.
Din lut răsar
Firave umbre de poveste,
Iar rădăcina murmur este,
Din adâncimi ea dă de veste,
De-un nou hotar.
Și-n zori curând,
Din trupul vechi răsare-un dor,
Se furișează prin mohor,
Și își croiește-ncetisor
Un legământ.
Și iarăși verde,
Stejarul frânt prinde tărie,
Din rădăcini dă temelie,
Iar vechiul trup renaște-nvie
Acum iar vede, poate crede…
26 septembrie 2025