Am fost odată ascuțit,
Tăiam cuvintele ce-s vii,
Curentu-l înfruntam grăbit,
Marea mi-a zis: „Pierdut vei fi.”
Val după val am învățat
Să nu răspund, să tac când doare,
Și să zâmbesc atunci când crap,
Să lunec umed pe sub soare.
Trecând prin marile furtuni,
Sunt neted, mat, dar am culoare.
Nu mai provoc nici tăieturi,
Sunt verdele fără de floare.
Dar ce folos că-s colț frumos,
Pierdut prin plaja lumii, mare,
Cu pași ce nu se uită-n jos
Spre-un ciob bătrân de-nsingurare.
28 iulie 2025