Mai zăbovesc timp de-un zar,
Rafală plină de noroc
Sau pocnete de mână moartă.
O blasfemie pe-un altar,
Cuvânt ce sună a zalog,
Pe-o biblie de diavol dată.
O poartă ce răsare-n casă,
Speranță vagă de-mplinire,
Dar vine-un fulger să suspine
Iar tunetul ce stă la masă
Jelește marea năruire
A ființei dragi, ce nu mai vine.
Hazardu-i legea din priviri,
Cu cețuri grele, făr’ de ceas,
Secunde dulci de tiranie
Vopsesc pe trupuri amintiri
Ce peste inimi n-au nici glas,
Dar ard mocnit în soba vie.
Am stat o clipă, în colț, pitit,
Cu zarul tresărind în palmă.
L-am slobozit, s-a răzgândit,
Pe cant ședea, dorea s-adoarmă,
Oprind a sorții joc stupid,
Cercând a fericirii vamă.
Pe masă-s gânduri mii, fărâme,
Speranțe zdrențuite-n două,
Iar casa stă să se dărâme.
Nu-i veche, e zidire nouă,
Dar n-are dragoste-ntre bârne.
De vei veni într-un târziu,
Iar sufletul-ți va bate-n geam,
Plecat voi fi prin vreun pustiu,
Iubind nisipul cel sărman
Și căutând a vieții râu.
11 iunie 2025